Gheorghe Popescu, fostul căpitan al celor de la Galatasaray, a declarat, joi, că nu ar fi dorit ca România să joace cu Turcia în semifinala barajului de calificare la Cupa Mondială din 2026.
România va înfrunta Turcia, unul dintre cei mai dificili adversari posibili, în semifinala barajului pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026. Duelul decisiv pentru accederea în finala play-off-ului este programat pe 26 martie, iar tricolorii sunt conştienţi că îi aşteaptă un examen extrem de complicat.
Dacă va trece de reprezentativa pregătită de Vincenzo Montella, România se va lupta pentru locul la Mondial într-o finală disputată într-o singură manşă, pe 31 martie 2026, împotriva câştigătoarei dintre Slovacia şi Kosovo.
Reacţiile nu au întârziat să apară după tragerea la sorţi. Gică Popescu, fostul mare internaţional român şi fost jucător al lui Galatasaray, a subliniat dificultatea duelului cu Turcia, pe care o consideră o echipă puternică şi incomodă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“E rău. Pentru noi asta e finala pentru participarea la Mondial. E o echipă pe care nu ne-o doream, care a crescut enorm, cu jucători foarte valoroşi. Dacă vrem să fim la Mondial trebuie să jucăm cu echipe mari şi să le şi batem. Dacă trecem de Turcia, finala pare una uşoară.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Va fi o atmosferă pe măsura importanţei jocului, pe care îl vom juca acolo. Ştim, suporterii turci fac o presiune cum rar se vede pe alte stadioane. Va trebui să ne aşteptăm la o primire ostilă, indiferent de relaţiile care sunt între noi şi Turcia din perioada în care noi jucam (n.r: el şi Gică Hagi) acolo. Trebuie să fim pregătiţi“, a declarat Popescu la Antena 1.
Naţionala României va evolua în compania Turciei, la 26 martie, în semifinala pentru barajul la Cupa Mondială din 2026.
Dacă trece de Turcia, România va evolua în finală cu învingătoarea dintre Slovacia şi Kosovo, tot în manşă unică, în data de 31 martie 2026.
Afla mai multe despre: echipa naţională, popescu








