You are here:

România U21, înfrângere cu Serbia înaintea partidei cu Cipru din preliminariile EURO 2027

România U21, înfrângere cu Serbia înaintea partidei cu Cipru din preliminariile EURO 2027

Echipa națională

Comentarii

România U21 a pierdut amicalul cu Serbia, scor 0-1, la Arad. A fost primul eşec din mandatul lui Costin Curelea, înaintea meciului oficial cu Cipru.

România U21, învinsă de Serbia înaintea duelului oficial cu Cipru

Naţionala U21 a României a pierdut la limită meciul amical disputat vineri seară împotriva Serbiei, scor 0-1, pe stadionul "Francisc von Neuman” din Arad. Partida s-a jucat în faţa a 6.058 de spectatori şi a reprezentat un ultim test pentru selecţionerul Costin Curelea înaintea confruntării oficiale cu Cipru, din preliminariile Campionatului European U21  2027.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 79 de Aleksa Kuljanin, după o repriză secundă în care oaspeţii au fost mai eficienţi. A fost prima înfrângere şi primul gol încasat de tinerii tricolori în mandatul lui Curelea.

România a început bine meciul şi şi-a creat ocazii importante, inclusiv o bară semnată de Vermeşan în minutul 9. Curelea a profitat de meciul amical pentru a rula întreg lotul convocat, în căutarea formulei ideale pentru partida de marţi.

România U21 face parte din Grupa A a calificărilor pentru EURO 2027, alături de Spania, Finlanda, Kosovo, Cipru şi San Marino. Tricolorii au acumulat 4 puncte în două meciuri, iar următorul test oficial va avea loc pe 14 octombrie, împotriva Ciprului U21, la Cluj-Napoca.

Afla mai multe despre: echipa naţionalăromânia u21serbia u21euro 2027 

viewscnt
Articole similare