Internaţionalul portughez Cristiano Ronaldo, acuzat de patru delicte fiscale în Spania, este foarte aproape de un acord cu autorităţile spaniole şi ar urma să achite o sumă cuprinsă între 18 şi 20 de milioane de euro, informează El Confidencial, precizând că înţelegerea depinde de noul guvern, care trebuie să o aprobe.
Suma pe care ar urma să o achite jucătorul echipei Real Madrid este mai mică decât cea pe care spera fiscul spaniol să o obţină, dar mai mare decât cea pentru care este acuzat, de 14,7 milioane de euro. “Jucătorul voia să plece la Cupa Mondială din Rusia cu acordul realizat, însă schimbarea Guvernului ar putea să întârzie lucrurile”, notează jurnalul spaniol.
Luna trecută, potrivit presei spaniole, Ronaldo era dispus să îşi recunoască vina şi să achite 14 milioane de euro pentru a evita o eventuală condamnare la închisoare.
Autorităţile spaniole îl acuză pe Ronaldo de evaziune fiscală de 14,7 milioane de euro în intervalul 2011-2014, bani proveniţi din sumele obţinute din drepturile de imagine ale starului portughez.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ronaldo, cr7, real madrid