Pauza din finala Cupei Mondiale din 2026 a fost prelungită prin organizarea unui spectacol muzical în stil american. Shakira, Madonna, BTS au fost printre protagoniştii show-ului.
Duminică, finala Cupei Mondiale dintre Spania şi Argentina, de la New York, a fost marcată de un mare spectacol la pauză.
O ploaie de vedete pe teren, printre care Shakira şi hitul ei de la Cupa Mondială, dar şi BTS sau Madonna.
Pauza de la jumătatea meciului a durat 27 de minute şi 24 de secunde, timp în care a avut loc acest concert uriaş.Spre comparaţie, durata efectivă a primei reprize a meciului a fost de 29 de minute şi 42 de secunde.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Îmi plac mulţi dintre aceşti artişti, dar mi s-a părut o porcărie. Ce mi-a plăcut cel mai mult? Când s-a terminat”, a rezumat Wayne Rooney, comentator la BBC.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Aceste declaraţii au fost redistribuite de numeroşi internauţi, care i-au mulţumit fostului internaţional englez pentru că le-a exprimat gândurile.
Ziarul german Bild rezumă tonul general, vorbind despre un moment care a „stârnit discuţii cu mult dincolo de lumea fotbalului”.
Şi acesta a fost, fără îndoială, scopul: să atragă publicul, aşa cum reuşeşte Super Bowl-ul cu acum legendarul său „halftime show”, susţinut anul acesta de Bad Bunny.
Afla mai multe despre: cupa mondiala







