Wayne Rooney, jucător şi antrenor secund la Derby County, în Championship, a criticat aspru gruvernul britanic şi conducerea fotbalului englez pentru întârzierea cu care au oprit campioantul de fotbal, în contextul înmulţirii cazurilor de coronavirus.
"Pentru jucători, staff şi familiile lor a fost o săptămână îngrijorătoare. Una în care ai simţit lipsa de autoritate a guverului, federaţiei şi ligii. Restul sporturilor - tenisul, Formula 1, rugbiul, golful, fotbalul din alte ţări - a fost suspendat şi nouă ni s-a spus să continuăm. Cred că mulţi fotbalişti s-au întrebat: "Nu cumva este ceva ce are legătură cu banii?" De ce am aşteptat până vineri, de ce a fost nevoie ca Mikel Arteta (n.r. - antrenorul echipei Arsenal) să se îmbolnăvească pentru ca în fotbalul din Anglia să se ia decizia corectă? După reuniuni de urgenţă, măcar s-a luat decizia corectă. Până atunci, a părut că fotbaliştii din Anglia au fost trataţi ca porcuşorii de Guineea. Eu ştiu cum mă simt. Dacă vreunul dintre membrii familiei mele va fi infectat de mine pentru că a trebuit să joc când nu eram în siguranţă şi se îmbolnăveşte grav, trebuie să mă gândesc mult dacă voi mai juca vreodată. Şi nu o să le uit pe autorităţi niciodată", a scris fostul internaţional, într-un editorial din The Times, citat de BBC.
Conducerea Premier League a decis, vineri, că toate meciurile vor fi suspendate până la 4 aprilie.
Măsura vizează meciurile din Premier League, Championship, League One şi League Two.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Această decizie nu a fost luată uşor, dar a fost necesară având în vedere numărul mare de cluburi vizate de cazuri de coronavirus", a anunţat Premier League.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rooney