Mihai Rotaru s-a declarat încântat după calificarea Craiovei în grupele Conference League, l-a lăudat pe Rădoi şi a transmis că echipa visează la campionat şi primăvara europeană.
După ani la rând încărcaţi cu dezamăgiri, Universitatea Craiova s-a calificat, în premieră, în faza principală a unei competiţii UEFA. Oltenii lui Mirel Rădoi au făcut pasul în Conference League, după o dublă victorie cu turcii de la Istanbul Başakşehir, 2-1 în deplasare şi 3-1 pe "Ion Oblemenco". Returul din România a fost la fel de tensionat.
Rotaru nu a uitat de Şumudică, după ce Craiova s-a calificat în Conference League
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"E o seară minunată, mai ales prin ce a fost în oraş, în Oltenia. Aţi văzut ce înseamnă Bănia, Oblemenco. Mă bucur că am controlat meciul şi e o bucurie, că avem forţă, putere şi suntem buni. Singura dată în care am fost convins că ne calificăm a fost când a zis Şumudică că pierdem, el de obicei e pe invers şi atunci am zis că e gata, râde.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am egalat repede şi, mai departe, am fost buni. Toate sentimentele le-am avut: bucurie, tristeţe, supărare, pe toate.
Echipa se aseamănă cu Mirel Rădoi, el a condus, a implementat ce şi-a dorit şi ne bucurăm că este aici. Iubeşte Craiova.
Ne dorim primăvara europeană, chiar mai mult. Lorena Balaci va fi la tragerea la sorţi, că niciunul dintre colegi n-a vrut să piardă seara asta şi a plecat Lorena azi, la prânz. Ea ne reprezintă la tragerea la sorţi şi sperăm să aibă mână bună.
Cu siguranţă se poate schimba viitorul clubului, că am adus Europa la Craiova. Asta înseamnă ceva mult.
Miza financiară e importantă pentru oricine. Nu poţi face performanţă pentru bani, dar vrem să reaprindem pasiunea regiunii pentru Universitatea Craiova şi contează mult.
Ne dorim campionatul, e important pentru Bănie. Dacă ne întreba cineva ce ne dorim pentru Bănie mai mult, campionatul sau calificarea în grupe, n-aş fi ştiut ce să-i răspund. Sper să nu-l pierdem pe cel din 2026.
Baiaram are mult de muncă şi va ajunge un jucător mare. Ce bairam acum, că avem meci la Botoşani. Mâine facem calcule să vedem ce putem cheltui din bani. Ne dorim cât mai multe echipe româneşti în Europa”, a spus Mihai Rotaru, după victoria din preliminarii.
Afla mai multe despre: craiova, mihai rotaru, başakşehir, conference league