Gareth Bale este în război total cu fanii Realului. Iar mijlocaşul a fost atât de supărat încât după ce a fost înlocuit de Solari nu şi-a aşteptat colegii în vestiar. A plecat înaintea ultimului fluier de pe Santiago Bernabeu.
Gareth Bale a fost titular, dar Santiago Solari nu l-a ţinut în teren până la final. L-a scos pentru a-l băga pe Asensio în locul său, în minutul 61. În momentul schimbării, suporterii au reacţionat şi l-au fluierat pe fotbalistul de 29 de ani. Gestul fanilor l-a supărat pe Bale care s-a aşezat pe bancă iniţial, dar nu a rezistat acolo prea mult.
A plecat direct acasă fără să îi consoleze pe colegii lui pentru a doua înfrângere în El Clasico. Este al doilea gest cu care galezul se face "remarcat" într-o săptămână. La meciul cu Levante a avut o reacţie nervoasă după ce Lucas Vazquez voia să îl felicite după un gol reuşit din penalty.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: real madrid, bale, fani