You are here:

S-a aflat cât de gravă este accidentarea lui Achraf Hakimi. Cât va lipsi marocanul, după intervenţia horror a lui Luis Diaz

S-a aflat cât de gravă este accidentarea lui Achraf Hakimi. Cât va lipsi marocanul, după intervenţia horror a lui Luis Diaz

PSG

Comentarii

Probleme mari pentru Paris Saint-Germain înaintea finalului de an. Achraf Hakimi s-a accidentat serios marţi seara, în confruntarea cu Bayern Munchen, contând pentru competiţiile europene.

Accidentarea lui Hakimi nu este atât de gravă pe cât părea

Fundaşul dreapta al campioanei Franţei a suferit o entorsă la glezna stângă după un duel dur cu columbianul Luis Díaz, fiind nevoit să părăsească terenul în lacrimi.

Examinările medicale efectuate ulterior au confirmat un diagnostic deloc îmbucurător: Hakimi va fi indisponibil cel puţin şase săptămâni, ceea ce înseamnă că va rata toate meciurile rămase din acest an, dar şi startul din 2026, inclusiv primele etape ale reluării campionatului francez.

Accidentarea vine într-un moment delicat pentru PSG, care se confruntă deja cu mai multe probleme de lot, iar absenţa marocanului va fi o pierdere importantă pentru antrenorul Luis Enrique, dat fiind rolul esenţial pe care Hakimi îl are atât defensiv, cât şi în faza de construcţie.

Stafful medical al parizienilor urmează să stabilească un program de recuperare personalizat pentru fundaş, cu scopul de a-l readuce pe teren la începutul anului viitor. Deocamdată, participarea sa la competiţiile internaţionale din iarnă este incertă.

Achraf Hakimi, unul dintre cei mai constanţi jucători ai lui PSG în acest sezon, avea până la accidentare trei goluri şi patru pase decisive în toate competiţiile.

Afla mai multe despre: psgligue 1 

viewscnt
Articole similare