Anamaria Prodan este un adevărat model pentru toate femeile, iar Alina Smărăndescu, psihoterapeut şi terapeut Theta Healing, a explicat secretul succesului de care se bucură agentul de jucători.
"Primul lucru care mi-a venit în minte în momentul în care m-am conectat la energia Anei a fost că ea nu experimentează tiparele de gândire legate de cât de greu este să ai succes. În mintea ei, există gândirea în care îşi spune că este normal să ai succes, este uşor să ai succes. Are această capacitate, structura personalităţii ei este foarte puternică, este o femeie extrem de echilibrată, autentică, asumată, reală, o femeie care este conştientă de energia ei feminină, dar şi de cea masculină şi ştie să le îmbine perfect.
În momentul în care mă conectez la Ana, tot ce pot să spun este că acolo nu există blocaje şi că încrederea în sine este un factor extrem de important. Este o persoană care ştie exact ce vrea, este focusată pentru asta, iar pentru Ana totul este posibil. Iar oamenii care merg pe această gândire că orice este posibil, pot ajunge pe un nivel foarte avansat în toate domeniile vieţii. Felicitări, Ana!" , a declarat Alina Smărăndescu, psihoterapeut şi terapeut Theta Healing, la Look Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: anamaria prodan