You are here:

S-a aflat tabloul turneului de la Doha! Simona Halep va juca direct în turul secund şi va avea un adversar dificil

S-a aflat tabloul turneului de la Doha! Simona Halep va juca direct în turul secund şi va avea un adversar dificil

Tenis

Comentarii

Irina-Camelia Begu, locul 37 WTA, o va întâlni pe australianca Samantha Stosur, locul 39 WTA, în primul tur al turneului Qatar Open, de la Doha, competiţie la care Simona Halep, numărul 2 mondial şi favorită 2, va juca direct în runda secundă.

Simona Halep va evolua împotriva învingătoarei dintre rusoaica Ekaterina Makarova, numărul 35 mondial, şi jucătoarea chineză Shuai Zhang, locul 34 WTA.

Mihaela Buzărnescu, numărul 43 mondial, o va întâlni în primul tur pe sportiva ucraineană Lesia Tsurenko, locul 40 WTA, iar Sorana Cîrstea, locul 36 WTA, va juca împotriva sportivei din Grecia Maria Sakkari, locul 62 WTA

Begu şi Stosur au mai fost adversare o singură dată, în 2017, la Charleston, când câştigătoarea confruntării a fost românca.

Buzărnescu şi Tsurenko au fost şi ele adversare o dată, în acest an, la Hobart, când s-a impus românca.

Şi Sorana Cîrstea şi Maria Sakkari au mai fost adversare o singură dată, în 2017, la Istanbul, iar câştigătoarea a fost de asemenea jucătoarea din România.

Pe tabloul principal la Doha ar putea ajunge şi Monica Niculescu, locul 99 WTA, care va juca în ultimul tur al calificărilor cu sportiva germană Andrea Petkovic, locul 98 WTA. Cele două au mai fost adversare de cinci ori, în trei meciuri impunându-se Petkovic şi în două Niculescu.

Afla mai multe despre: halepdohaturneuromaniacarsteabegu,  

viewscnt
Articole similare