Deşi înţelegerea cu FCSB expira în vara lui 2021, Gabriel Enache şi-a reziliat contractul şi va semna cu o echipă din prima ligă a Rusiei.
Gabriel Enache s-a înţeles cu Rubin Kazan, echipa de pe locul 11 din prima ligă a Rusiei. Jucătorul va avea un salariu de 45.000 de euro pe lună, de trei ori mai mare decât la FCSB, unde câştiga 16.000 de euro în fiecare lună.
Într-o intervenţie telefonică la Telekom Sport, Ana Maria Prodan, reprezentantul jucătorului, a oferit detalii despre despărţirea lui Enache de FCSB.
”Nefiind unul dintre jucătorii care trage cu dinţii de contract, a ajuns la concluzia că, decât să fie oaia neagră a echipei, mai bine să se despartă şi să rămână prieteni. S-au adunat foarte multe, de fiecare dată când ceva nu mergea, era vina lui Enache. Toată lumea a fost ok ştiind că merge să câştige bani mult mai mulţi bani decât la Steaua”, a declarat Ana Maria Prodan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Imediat după meciul cu Dinamo, patronul roş-albaştrilor a anunţat că Enache va fi trimis la echipa a doua şi că nu va mai juca vreodată la FCSB.
Astfel, odată cu plecarea lui Enache, colonia românilor din Rusia a ajuns la cota 6. Ionuţ Nedelcearu (Ufa), Alexandru Bourceanu (Arsenal Tula), Paul Anton (Anzhi Makhachkala), Eric Bicfalvi (Ural), Andrei Ivan (Krasnodar) şi Gabriel Enache (Rubin Kazan) sunt cei şase români care evoluează în prima ligă din Rusia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: enache, rusia, telekom sport, anamaria prodan, steaua, becali