La meciul dintre CFR Cluj şi FCSB, programat marţi, de la 20:30, se va permite accesul suporterilor.
S-a anunţat primul meci din Liga I care se va juca cu suporteri: „Aşteptarea a luat sfârşit!”
Anunţul a fost făcut chiar azi pe pagina oficială a campioanei României, care joacă ultimul meci din acest sezon pe teren propriu, în Gruia, împotriva FCSB-ului.
Astfel, 25% din capacitatea arenei „Dr. Constantin Rădulescu” va fi putea fi ocupată de fani, ceea ce înseamnă că 5.800 de spectatori vor asista la partidă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Vor exista anumite condiţii, aşa cum prevede protocolul sanitar publicat de FRF, ieri. Mai exact, Spectatorii trebuie să prezinte dovada vaccinării anti-COVID-19 (cel puţin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare), rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore) sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid.
Comunicatul CFR-ului:
AŞTEPTAREA A LUAT SFÂRŞIT! ANUNŢ IMPORTANT
Suntem extrem de încântaţi să vă anunţăm că, după un sezon cu tribunele goale, începând cu meciul CFR Cluj – FCSB, ultimul din acest sezon, este permis accesul fanilor pe stadion. Momentan, conform procedurilor de organizare, numărul suporterilor este limitat la 25% din capacitatea arenei, dar suntem încrezători că împreună vom reuşi să revenim la normalitate în viitorul apropiat.
VĂ ATRAGEM ATENŢIA CĂ, ÎN INTERIORUL STADIONULUI „DR. CONSTANTIN RĂDULESCU”, SPECTATORII SUNT OBLIGAŢI SĂ RESPECTE URMĂTORUL REGULAMENT!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
1️. Abonaţii din sezonul 2019-2020 vor primi un bilet gratuit pe baza cardului de abonat, în tribuna în care au avut abonament. Clubul CFR 1907 Cluj nu poate garanta că sectorul indicat pe tichet va coincide cu sectorul de pe cardul de abonament, din pricina măsurilor de prevenţie anti-COVID-19. De asemenea, toţi abonaţii vor primi încă un tichet gratuit, cu posibilitatea însă ca acesta să fie valabil în alt sector sau chiar altă tribună. Nu se vor comercializa alte bilete în afara celor destinate abonaţilor!
2️. La ridicarea biletelor gratuite, suporterii trebuie să prezinte cardul de abonat (fizic, original) şi să ofere numele celor două persoane care vor fi prezente la meci, precum şi Codul Numeric Personal (CNP). Atenţie, BILETELE NU SUNT TRANSMISIBILE!
3️. Toţi spectatorii care vor veni la meci trebuie să aibă asupra lor, la intrarea în incinta stadionului, dovada vaccinării anti-COVID-19 (pentru care au trecut cel puţin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare) sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore) sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid (nu mai vechi de 24 de ore), ÎN FORMAT FIZIC, LISTATE.
4️. TOŢI FANII AU OBLIGATIVITATEA SĂ RESPECTE LOCUL PRECIZAT PE BILET. În cazul nerespectării locului, fanii vor fi îndrumaţi să părăsească incinta stadionului.
5️. Accesul în arenă nu este permis persoanelor care prezintă febră, tuse, dureri în gât sau dificultăţi de respiraţie.
6️. Nu este permis accesul în stadion cu mâncare şi/sau băutură.
7️. Accesul în arenă este permis doar cu genţi cu mărimea maximă a unei foi A4 (20x30 cm).
8️. PĂSTRAREA DISTANŢEI DE MINIM 1,5 METRI ESTE OBLIGATORIE în fiecare zonă din stadion.
9️. PURTAREA MĂŞTII DE PROTECŢIE ESTE OBLIGATORIE pe toată durata evenimentului sportiv.
Este obligatorie respectarea prevederilor din Art. 326 din Codul Penal cu privire la falsul în declaraţii şi Art. 352 din Codul Penal cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor.