E panică la Barcelona, după ce unul dintre fotbaliştii preferaţi ai lui Valverde şi-a anunţat colegii că pleacă de la echipă la finalul sezonului. Şefii catalanilor încearcă să-l întoarcă din drum, dar caută în acelaşi timp şi variante de rezervă.
Negocierile dintre Barcelona şi Samuel Umtiti pentru o nouă înţelegere au eşuat, iar fotbalistul a anunţat că vrea să plece la finalul sezonului.
”Are o ofertă clară de la Manchester United şi vrea să plece la finalul campionatului. E dezamăgit de modul în care a fost tratat şi de salariul propus pentru noul contract. E clar că are şanse mici să rămână la Barcelona dacă şefii de pe Camp Nou nu vor mări substanţial oferta”, spun sursele ziarelor din Spania.
Mourinho a intrat imediat pe fir şi i-a transmis lui Umtiti, prin impresarul acestuia, că United e gata să plătească suma de 60.000.000 de euro, clauza de reziliere, şi să-i dea un salariu de aproape zece milioane de euro pe an.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.