Un sărut forţat precum cel dat de fostul şef al Federaţiei spaniole de fotbal Luis Rubiales „nu ar trebui să se întâmple niciodată, în niciun sector social sau profesional”, a declarat, luni, fotbalista Jenni Hermoso.
Cazul Rubiales la tribunal: "Aşa ceva nu ar trebui să se întâmple niciodată"
„Îl sărut pe buze doar atunci când decid să o fac”, a mai spus jucătoarea în faţa tribunalului de lângă Madrid, care îl judecă de luni pe Luis Rubiales pentru agresiune sexuală şi pentru presiunile exercitate asupra lui Jenni Hermoso pentru a muşamaliza scandalul.
„Ca femeie, da, m-am simţit nerespectată, cred că a fost un moment care a pătat una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea”, a continuat Jenni Hermoso. „Pentru mine, este foarte important să spun că în niciun moment nu am căutat acest act sau nu m-am aşteptat la el, pentru că eu cred că am fost nerespectată”, a mai afirmat ea.
Luis Rubiales, împotriva căruia procurorul a cerut doi ani şi jumătate de închisoare, a prezentat în mai multe rânduri sărutul impus fotbalistei după victoria Spaniei la Cupa Mondială feminină 2023 drept „un sărut de sărbătoare între doi prieteni”, insistând că jucătoarea şi-a dat consimţământul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Când am coborât de pe podium, le-am văzut pe Alexia (Putellas) şi Irene (Paredes), le-am povestit ce s-a întâmplat şi le-am spus ceva de genul: „La naiba, fată, Rubiales m-a sărutat pe gură. Ele au spus: „Ce?”, iar eu i-am răspuns: „Da, m-a sărutat pe gură””, a mai spus Jenni Hermoso.
Jenni Hermoso a depus mărturie în cazul Rubiales, fostul preşedinte al federaţiei spaniole urmând să fie audiat cel mai probabil la 12 februarie.
Jenni Hermoso en el juicio contra el mafioso y machista de Luis Rubiales: "Nadie nos informo del protocolo anti-acoso. Me sentí violentada. Sentí que estaba fuera de contexto. Me estaba besando mi jefe y esto no debe ocurrir en ningún ámbito". pic.twitter.com/CL7ZepXJhu
— Fonsi Loaiza (@FonsiLoaiza) February 3, 2025
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: jenni hermoso, jenni hermoso tribunal