Gigi Becali şi Dani Coman au avut un conflict dur din cauza transferului lui Mario Tudose, dar în final cei doi au lăsat orgoliile deoparte şi s-au împăcat.
Conflictul iscat între Gigi Becali şi Dani Coman în jurul transferului lui Mario Tudose a ajuns la final. Patronul FCSB şi preşedintele lui FC Argeş au purtat negocieri intense pentru transferul fundaşului de 20 de ani, dar afacerea a căzut în urma unor neînţelegeri şi a opoziţiei primarului din Piteşti, Cristian Gentea.
Becali a acuzat că oficialii piteşteni au încercat să facă o „românească” pentru a păcăli clubul Benfica, care deţine 50% din drepturile federative ale jucătorului. Planul ar fi fost ca oferta trimisă să fie de doar 400.000 de euro, sumă din care Benfica ar fi încasat 200.000, iar restul de 600.000 ar fi intrat în conturile lui FC Argeş prin clauze sau alte artificii. Patronul roş-albaştrilor susţine însă că bătuse deja palma cu tatăl lui Tudose şi că Dani Coman a tergiversat mutarea până când afacerea a picat.
Dani Coman şi Gigi Becali, de la scandal la împăcare
La rândul său, Dani Coman a explicat că, deşi discuţiile au fost tensionate, relaţia cu Gigi Becali nu s-a rupt. Preşedintele lui FC Argeş a recunoscut că a existat un schimb dur de replici, însă cei doi au ales să închidă conflictul şi să îşi clarifice poziţiile.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Ne-am împăcat aseară. Mi-a dat un mesaj nea Gigi, după care l-am sunat, ne-am spus ce am avut de spus, mai puţin frumos, dar la final ne-am împăcat”, a declarat Dani Coman la podcastul iAM Ştucan.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: superliga, mario tudose, fcsb, fc argeş, gigi becali, dani coman