CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului Ligii I.
Golurile lui Deac şi Păun din repriza a doua au făcut diferenţa în favoarea formaţiei lui Edward Iordănescu.
”A fost un rezultat extrem de important pentru noi, susţinut de un joc foarte bun. S-a întors entuziasmul în vestiar. Avem datoria să rămânem echilibraţi. Am trecut peste o staţie foarte grea şi ne mai rămân două finale. Mă bucur că fotbalul a fost drept cu noi şi am câştigat trei puncte extrem de importante” a spus Iordănescu Jr. la finalul partidei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Verdictul lui Anghel Iordănescu după ce l-a urmărit pe Edi Iordănescu la CFR Cluj: "E acolo juniorul. Nu ştiu dacă acest campionat va fi câştigat de cea mai bună echipă"
Anghel Iordănescu l-a urmărit pe fiul său, Edi Iordănescu, în postura de antrenor la CFR Cluj şi a tras câteva concluzii despre echipă şi finalul de campionat.
Anghel Iordănescu l-a lăudat pe fiul său pentru felul în care a reuşit s-o aducă pe CFR Cluj pe primul loc în play-off-ul Ligii 1. De asemenea, acesta consideră că titlul va fi decis pe ultima sută de metri: "Mi-aş dori foarte mult ca CFR să câştige campionatul. E acolo juniorul (n.r. - Edi Iordănescu) şi din punctul meu de vedere a făcut o treabă foarte bună, în condiţiile în care a preluat o echipă în cădere liberă. Câştigase trei ani campionatul, o echipă destul de uzată, cu o medie de vârstă înaintată, dar el a reuşit să recupereze puncte, pe care FCSB şi Craiova le aveau când a preluat echipa. Nu ştiu dacă acest campionat va fi câştigat de cea mai bună echipă” a mărturisit fostul selecţioner
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: edward iordănescu