You are here:

S-a născut la Sydney, a făcut facultatea în Florida şi acum joacă pentru una din marile echipe din România: ”Mâncarea românească este delicioasă”

S-a născut la Sydney, a făcut facultatea în Florida şi acum joacă pentru una din marile echipe din România: ”Mâncarea românească este delicioasă”

Liga 2

Comentarii

Harrison Devenish-Meares, un portar australian în vârstă de 23 de ani, s-a mutat în România pentru a juca la Rapid. Harrison a absolvit o facultate în Florida, însă şi-a dorit să-şi construiască o carieră în fotbal. Portarul australian spune că se simte excelent în România, a învăţat deja limba şi are chiar şi o iubită de la noi din ţară.

Harrison Devenish-Meares este un fotbalist atipic. În vârstă de 23 de ani, portarul australian s-a concentrat mai întâi pe studii. Harrison Devenish-Meares se mândreşte cu o diplomă obţinută la Universitatea din Florida, unde a urma cursurile facultăţii de Ştiinţe Biologice. Acum, joacă la Rapid şi a fost titular în amicalul câştigat de giuleşteni cu 1-0 în faţa celor de la Popeşti Leordeni.

Harrison Devenish-Meares, jucătorul care a terminat facultatea în Florida şi a venit să joace pentru o echipă mare din România

Goalkeeper-ul în vârstă de 23 de ani se află de aproximativ un an în România, dar abia la începutul acestui sezon a putut fi legitimat la Rapid. Harrison a fost nevoit să aştepte permisul de muncă în România, fără de care nu putea semna cu Rapid.

Acum, este jucător important la echipa din Giuleşti şi a fost titular în amicalul cu Popeşti Leordeni. Harrison Devenish-Meares susţine că s-a adaptat excelent în România, îi place mâncarea de aici şi şi-a făcut o iubită născută la noi în ţară. Portarul născut în Sydney spune că este foarte pasionat de fotbal şi a mers inclusiv în galeria Rapidului, atunci când nu era pandemie.

”Am învăţat. Am fost aici un an şi am avut timp, nu? Am fost la facultate, lângă Piaţa Unirii şi am învăţat. Îmi place aici în România. (Cum e să faci facultatea în Florida şi să joci la Rapid?) Mama mea a vrut să îmi termin cursurile. După asta am vrut să joc fotbal profesionist. (Ce ai studiat?) Ştiinţe, ştiinţele naturii.

(Cum ai ajuns la Rapid?) Am avut o întâlnire cu conducerea, după aceea am avut un test, aici. Noi am plecat în Turcia, am făcut bine şi am semnat. (Şi într-un an ai învăţat româneşte aşa bine?) Da, am o iubită româncă şi am ajuns aici pentru ea. (Ce-ţi place aici, că e frig şi...?) Mâncarea. Mâncarea românească e delicioasă. Şi fotbalul e alfel. E pasiune pentru joc, nu e acelaşi lucru cu Australia.

(Ai văzut şi meciuri cu galeria în tribune?) Da, multe. Am stat chiar aici, în galerie, uneori. Şi mi-a plăcut mult. (De ce nu ai putut juca la Rapid încă de anul trecut?) Nu am primit permisul de muncă mult timp. Sunt mulţumit că conducerea a aşteptat. De asta pot să joc acum, pentru că au avut răbdare”,
a declarat Harrison Devenish-Meares.

Afla mai multe despre: harrison devenish-meares 

viewscnt
Articole similare