FR Baschet a anunţat, luni, în urma şedinţei de Consiliu Director, formatul Ligii Naţionale masculine, care va debuta în 30 octombrie. Liga Naţională feminină se va derula, începând cu 22 noiembrie. Ambele competiţii se vor desfăşura sub formă de turnee în faza tur a sezonului.
La masculin, echipele vor juca fiecare cu fiecare, de două ori (26 de etape), iar meciurile vor fi arondate în turnee, care vor avea loc în oraşe cu două săli omologate. Potrivit FRB, nu va avea loc tragere la sorţi, ci se va folosi Tabela Berger, pe baza clasamentului din momentul întreruperii Ligii Naţionale, în luna martie.
Cele patru turnee sunt preconizate a se disputa între 30 octombrie – 2 noiembrie (3 etape), 12-15 noiembrie (3), 10-13 decembrie (3), 28-29 decembrie (2) şi 9-10 ianuarie 2021 (2).
Returul sezonului regulat, fără o decizie luată privind sistemul (turnee sau etape săptămânale), ar urma să înceapă în 16 ianuarie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FRB mai preconizează ca faza play-off să aibă loc în sistemul ”cel mai bun din trei partide”, în sferturi, respectiv din cinci partide în semifinale şi finale, între 9 mai – 16 iunie.
Până la debutul Ligii Naţionale, 13 echipe vor lua startul în Cupa României, între 17-22 octombrie.
La feminin, vor lua startul 12 echipe şi vor evolua în acelaşi sistem. Primul turneu va avea loc între 22-24 noiembrie, iar în retur meciurile vor avea loc între 9 ianuarie – 24 aprilie 2021, cu turnee sau etape săptămânale, dacă evoluţia pandemiei va permite, urmate de faza play-off.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: baschet