Senatul a aprobat, miercuri, în plen, instituirea anului 2027 ca „Anul Ilie Năstase”, iar a anului 2026 ca „Anul Traian Vuia” şi „Anul Grigore Constantin Moisil”. Proiectele urmează să fie discutate de Camera Deputaţilor, care are rol decizional.
Plenul Senatului a adoptat propunerea legislativă prin care anul 2027 va fi dedicat lui Ilie Năstase, în recunoaşterea statutului său de personalitate sportivă de referinţă la nivel internaţional şi a contribuţiei sale semnificative la dezvoltarea sportului mondial, precum şi la promovarea imaginii României.
De asemenea, senatorii au votat instituirea anului 2026 ca „Anul Traian Vuia”, în cinstea inventatorului român şi pionier al aviaţiei la nivel internaţional. „Anul 2026 marchează 120 de ani de la primul succes aviatic al lui Traian Vuia, precum şi primul zbor din istoria omenirii cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii”, se arată în documentul iniţiatorilor.
Proiectul este semnat de parlamentari ai partidelor PNL, PSD, UDMR şi USR.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totodată, un alt proiect de lege adoptat de Senat instituie anul 2026 ca „Anul Grigore Constantin Moisil”, în semn de cinstire a memoriei şi a contribuţiilor deosebite aduse de academicianul Grigore Moisil în domeniul matematicii, informaticii şi al dezvoltării ştiinţei în România.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Sărbătorirea Anului Grigore Constantin Moisil poate fi organizată de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, de instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora, precum şi de societatea civilă, persoane fizice şi juridice, prin desfăşurarea şi/sau participarea la programe şi manifestări culturale, educative, sociale sau ştiinţifice”, prevede proiectul.
Afla mai multe despre: ilie nastase, 2027 anul ilie nastase








