Ladislau Boloni a comentat alegerea FRF în privinţa postului de selecţioner şi a recunoscut că nu a înţeles de ce un nume important nu a fost adus în prim-plan pentru post.
Ladislau Boloni, despre Gică Hagi şi Victor Piţurcă: “Sper că o să mă înţeleagă atunci când voi critica”
Gică Hagi a revenit pe banca echipei naţionale la peste două decenii de când a preluat pentru prima dată postul de selecţioner. “Regele” are ca obiectiv calificarea la următorul Campionat European.
Ladislau Boloni, care a ratat şansa de a deveni selecţionerul României înainte de numirea lui Edi Iordănescu, a dat verdictul în privinţa lui Gică Hagi şi a fost surprins de faptul că Victor Piţurcă nu a fost luat în calcul.
„A fost ceva normal ca Gică să revină la naţională. Am vorbit cu el înainte despre treaba asta şi şi-a dorit din nou. Sper că va reuşi şi sper că o să mă înţeleagă atunci când voi critica anumite lucruri. Sunt total de acord cu Gică Hagi selecţioner.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ce m-a surprins foarte mult este că un nume precum Victor Piţurcă nu a fost pronunţat de nimeni. Cunoaşte foarte bine fotbalul românesc şi a obţinut cele mai multe calificări la diferite competiţii internaţionale cu echipa naţională.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sunt absolut de acord cu noul selecţioner, dar puţin... se uită repede performanţa (n.r. – referitor la Victor Piţurcă)”, a declarat Ladislau Boloni.
De asemenea, stelistul legendar a reacţionat la anunţul lui Radu Miruţă, ministrul Apărării, în privinşa promovării Stelei în Superliga.
“Mă bucur foarte mult de ce am auzit, chiar l-am felicitat pe ministru. Mă gândesc că va reuşi. Mă gândesc şi la suporterii noştri, ai Stelei, care, din păcate, s-au rupt în două”, a adăugat Ladislau Boloni.
- Citește și
- Eveniment anulat în Bucureşti în acest weekend! “Au loc două alte mari evenimente, care vin cu restricţii. Ar da complet peste cap traficul”
- FCD SUD şi Peluza Cătălin Hîldan au făcut anunţul! Suporterii nu vor mai intra în stadion: "Nu suntem de acord cu noua siglă"
- Promisiune fermă pentru Steaua Bucureşti! Mesajul transmis de Radu Miruţă despre promovarea în Superliga
- Veştile proaste nu se mai opresc la Rapid: s-a accidentat şi nu va mai juca în acest an. Anunţul clubului giuleştean: ”Nu va mai fi disponibil”
- Drake intră în fotbalul italian! Rapperul canadian, implicat într-o mutare-surpriză pentru atragerea investitorilor
- Real Madrid, pe un „butoi cu pulbere”. Doi "titani" din lot, la un pas de bătaie
- VIDEO & FOTO | Imagini emoţionante de la Sevilla! Fiica şi soţia lui Helmut Duckadam au mers pentru prima dată pe stadionul unde regretatul portar a scris istorie
- Revenire de senzaţie la FCSB pentru meciul decisiv de baraj pentru Conference League. Mihai Stoica: "Sper să-l avem şi pe el!"
- Cristi Chivu primeşte recompensa supremă după titlul cu Inter! Decizia luată de Marotta
- În onoarea Stelei! Faţada Palatului Parlamentului, iluminată în roş-albastru la 40 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni
- Şoc în Serie A. Gennaro Gattuso se întoarce în Italia, după dezastrul de la naţională: ar putea semna cu un club care se luptă pentru evitarea retrogradării
- Vincent Kompany rămâne extrem de optimist, deşi Bayern a fost eliminată de PSG: ”Sezonul viitor avem noi ambiţii”
- VIDEO | Raul Opruţ a „colorat” Voislova în alb-roşu: „Tot satul a devenit dinamovist”
- BREAKING | Şi-a anunţat retragerea! Are doar 30 de ani, dar problemele medicale l-au făcut să agaţe ghetele în cui: ”Am plâns 10 minute în duş”
Afla mai multe despre: ladislau boloni, gica hagi, victor piturca, selectioner romania








