Universitatea Craiova poate da un tun financiar în mercato, în această vară, după un event istoric pe care l-a cucerit după 35 de ani.
Jucătorii din echipa cu care Universitatea Craiova a câştigat eventul, titlul şi Cupa României, au atras atenţia echipelor din străinătate prin evoluţiile lor bun. Presa din Ucraina susţine că Oleksandr Romanchuk (26 de ani), fundaşul central al echipei, se află pe "radarul" mai multor echipe.
Romanchuk de la Craiova, curtat! Dinamo Kiev şi trei echipe din Germania îl au pe "radar"
Romanchuk a ajuns pe lista lui Dinamo Kiev, anunţă publicaţia football24.ua, care susţine că echipa ucraineană la care fundaşul şi-a făcut junioratul are concurenţă serioasă pentru a-i obţine semnătura. Trei echipe din Germania, Werder Bremen, Augsburg şi Freiburg, îl monitorizează atent pe Oleksandr Romanchuk.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Romanchuk a jucat la echipa secundă a lui Dinamo Kiev în debutul carierei, pentru două sezoane (2018-2020).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Oleksandr Romanchuk a fost om de bază pentru Universitatea Craiova în sezonul care tocmai s-a încheiat pentru olteni: 48 de meciuri (4203 minute), şase goluri şi două pase decisive.
- 2 - două milioane de euro este cota de piaţă a lui Romanchuk în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
Afla mai multe despre: oleksandr romanchuk, univeristatea craiova, transfer, dinamo kiev, germania, interes








