U Cluj şi Farul Constanţa au terminat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 30-a din Superliga.
U Cluj a încheiat campania din sezonul regulat cu un rezultat de egalitate pe terenul celor de la Farul Constanţa. Unul dintre veteranii din vestiarul "Şepcilor roşii", Dan Nistor, a tras concluziile partidei de la Ovidiu şi a prefaţat lupta din play-off în care va fi implicată şi formaţia din Cluj-Napoca.
Nistor a repetat în mai multe rânduri că misiunea dificilă a ardelenilor s-a încheiat odată cu accederea în play-off.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Nu ştiu, va trebui să fim mai atenţi, nu mai avem nicio presiune, presiunea era să ne calificăm în play-off. Trebuie să facem jocul nostru, să urcăm sus în clasament, vor fi stadioane pline, cele mai bune gazoane.
Nu ştiu de ce e această mică teamă, ce a fost mai greu a trecut, trebuie să ne bucurăm de fotbal şi să jucăm aşa cum am făcut-o şi înainte. Cred eu că am arătat un fotbal destul de frumos, dar nu trebuie să ne oprim aici.
Pe toate, nu am vreo preferinţă, vom juca de două ori cu fiecare, cei mai buni vor câştiga.
V-am zis, trebuie să dispară presiunea, eu nu mai văd presiune, ar trebui să jucăm din plăcere, obiectivul principal a fost să ne calificăm în play-off, chiar dacă pierdem, trebuie să jucăm fotbal.", a declarat Dan Nistor, la flash interviu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ioan Ovidiu Sabău a auzit declaraţiile jucătorului său şi l-a contrazis, asta în contextul în care U Cluj va disputa alte zece partide dificile până la sfârşitul acestui campionat, iar la final, tehnicianul îşi doreşte o clasare printre primele trei echipe ale clasamentului.
Ioan Ovidiu Sabău: "Nu trebuie să ne ascundem de joc"
"Au mulţi jucători, când sunt lăsaţi jucători ca Alibec, primeşti gol. Ce ai de pierdut? Te-ai calificat în play-off, nu trebuie să ne ascundem de joc, îi încurajez să aibă mai multă încredere, să joace.
Efectiv, nu am mai avut răbdare să dăm soluţii la jucătorii cu mingea, să-i sprijinim, să întoarcem, să alergăm, au jucat ei şi a trebuit să alergăm noi, pierdem poziţii în teren, facem greşeli, puteau să înscrie şi al doilea gol. Mi-a plăcut atitudinea, sunt momente în care arătăm foarte bine, sunt momente în care nu arătăm la fel de bine.
Cum să nu existe presiune? E un joc oficial, dacă nu faci faţă la presiune, faci altă meserie.
Asta mă deranjează, putem mult mai mult, să-şi asume, nu cred că e o problemă că se mulţumesc acum şi că nu-şi doresc mai mult, ce am realizat e ok, e de apreciat, şi eu îmi doresc mai mult, suporterii noştri, trebuie să arătăm mai bine.
Sunt meciuri foarte tari, cu public, avem foarte mulţi fani, sunt meciuri adevărate, miză, poţi să creşti ca echipă, aveam nevoie. Trebuie să joci în fiecare an în play-off. Noi ne-am fixat un obiectiv al nostru, să ne clasăm în primele trei, ar fi o performanţă deosebită.", a declarat Ioan Ovidiu Sabău, la flash interviu.
- Citește și
- Ronaldo vrea să vândă Real Valladolid. Brazilianul aşteaptă o ofertă convingătoare
- Diana Ion, medalie de argint în finală la triplusalt, la CE indoor de la Apeldoor
- George Puşcaş, o nouă victorie în Turcia, cu Bodrumspor. Echipa internaţionalului român e neînvinsă de cinci etape
- Mihai Stoica, ironie pentru Şumudică, după Oţelul - Poli Iaşi 2-3: "Sunt dopaţi"
- Cadillac se alătură grilei de Formula 1 în 2026. Va fi a 11-a echipă din campionat
Afla mai multe despre: u cluj, dan nistor, ioan ovidiu sabau, farul, superliga