You are here:

Sabău, mesaj dur după debutul ratat la Farul: ”Ne-am entuziasmat că am învins pe Dinamo într-un amical”

Sabău, mesaj dur după debutul ratat la Farul: ”Ne-am entuziasmat că am învins pe Dinamo într-un amical”

Farul Constanța

Comentarii

Antrenorul celor de la Farul Constanţa, Ioan Ovidiu Sabău (58 de ani), a tras concluziile după eşecul suferit la debutul pe banca ”marinarilor”.

Farul Constanţa a pierdut, în deplasare, cu U Cluj, scor 1-2, în prima etapă din noul sezon din Superliga României.

Sabău, prima reacţie după debutul ratat la Farul

La finalul meciului, Ioan Ovidiu Sabău şi-a exprimat dezamăgirea faţă de rezultatul obţinut, dar şi faţă de prestaţia noilor săi jucători. 

Antrenorul Farului, aflat la debutul pe banca echipei constănţene, a recunoscut superioritatea celor de la U Cluj, grupare pe care a pregătit-o în sezonul trecut.

”Un adversar care ne-a dominat la posesie, la forţă. A fost prea puţin ca să scoţi un rezultat bun. Mă aşteptam la altceva, ţinând cont că adversarul venea după meciuri din 3 în 3 zile, dar se vede calitatea. O victorie muncită şi meritată a Universităţii. 

Văd că avem foarte mult de lucru, asta văd în momentul de faţă. Ne-am entuziasmat că am învins pe Dinamo într-un meci amical.

Dacă nu conştientizăm la ce nivel suntem, de ce avem nevoie şi să ne schimbăm, va fi foarte greu să arătăm ca o echipă care să pună probleme adversarilor. Dar muncim. Nu sunt pesimist sau nu am încredere, dar realismul este important.

Eu un jucător (n.r. Iustin Doicaru) care are tehnică foarte bună, explozie, execuţii. E foarte important cu priveşte el aceste realizări. Dacă aceste realizări îl motivează să lucreze mai mult, atunci el va putea ajunge în atacant important din Liga 1. 

Avem foarte, foarte mult de lucru. Faptul că conştientizăm ce se întâmplă e de bine”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, după meci.

Afla mai multe despre: farulioan sabausuperliga 

viewscnt
Articole similare