Cea mai bună gimnastă din România, Sabrina Voinea, a fost premiată pentru readucerea gimnasticii româneşti pe podiumurile internaţionale! Pe scena pe care sportiva a urcat au mai fost premiate femei de afaceri, conducătoare de companii şi personalităţi din lumea sportului.
Înainte de RomGym, cea mai tare competiţie de gimnastică artistică, feminină şi masculină, care va avea loc la finalul acestei săptămâni în Bucureşti, la Sala Polivalentă, Sabrina Voinea a fost premiată la „Gala Femei de Succes”!
Frumoasa sportivă a primit premiul pentru readucerea gimnasticii româneşti pe podiumurile internaţionale, după ce în 2023 a câştigat două medalii de aur, la sol şi bârnă, la Cupa Mondială de la Doha, iar anul acesta, la Campionatele Europene de la Rimini a câştigat două de argint, la sol şi la bârnă. „Mă simt foarte bine după câştigarea acestui premiu, iar pe viitor îmi doresc şi mai multe”, a spus Sabrina Maneca Voinea, componentă a echipei naţionale de gimnastică, pentru Sportsnet.ro.
Pe scena pe care Sabrina a urcat să îşi ridice trofeul, au mai fost premiate femei de afaceri, conducătoare de companii, personalităţi ale vieţii artistice şi din lumea sportului. „Mă bucur foarte mult că am fost invitată la această gală şi că am luat premiu şi că sunt o femeie de succes”, a adăugat Sabrina Maneca Voinea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A strălucit pe scenă
Sabrina a apărut la eveniment într-o rochie de seară, de culoare mov „Mi-am ales rochia cu mama, am fost prin toate magazinele, mi-a luat ceva timp până să o găsesc. Mov este culoarea mea preferată şi mă bucur că mi-am găsit şi sandalele în aceeaşi culoare”, mai spune Sabrina Maneca Voinea, componentă a echipei naţionale de gimnastică.
Frumoasei sportive îi place să fie tot timpul pusă la punct. De câte ori are ocazia ea poartă rochii. „În weekend îmi place să mă îmbrac în rochii. De obicei într-o jumătate de oră termin să mă machiez şi într-o oră sunt gata”.
În luna iulie, Sabrina Voinea va fi prezentă alături de colegele sale din echipa naţională de gimnastă la Jocurile Olimpice, acolo unde România a fost prezentă ultima dată, în 2012, la Londra. Atunci, “tricolorele” au obţinut medalia de bronz în proba pe echipe. Gimnasta aşteaptă cu mare nerăbdare să concureze la cea mai mare competiţie sportivă din lume. „Eu nu am emoţii, merg acolo degajată şi sigură pe mine şi ne dorim foarte mult să avem un rezultat frumos cu echipa şi ulterior la individual. Nu simt presiune pe mine. Totul decurge foarte bine la fel cum a decurs şi la europene şi sper să aducem rezultate frumoase acasă”, a încheiat Sabrina Maneca Voinea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sabrina voinea, sabrina voinea gimnastica