Antrenorul portughez Carlos Queiroz a renunţat la conducerea tehnicăa a naţionalei Egiptului după ce "faraonii" au ratat calificarea la turneul final al Cupei Mondiale.
"Visul s-a terminat. Recunoştinţa mea din adâncul sufletului faţă de federaţia egipteană pentru această onoare de a antrena echipa naţională! Tuturor jucătorilor mei şi staff-ului meu, recunoaşterea mea şi un umil mulţumesc foarte mult. Veţi fi mereu în inima mea. A fost un privilegiu să lucrez şi să fiu ajutat de profesionişti atât de dedicaţi şi capabili şi de prieteni minunati. Fără voi, nimic nu ar fi posibil pentru mine în viaţa mea. Sunt foarte mândru de voi, băieţi! Cele mai bune urări şi recunoştinţă enormă tuturor fanilor egipteni", a fost mesajul lui Queiros, postat pe Twitter.
Numit în septembrie, fostul selecţioner al Portugaliei a condus naţionala egipteană până în finala Cupa Africii pe Naţiuni din acest an, dar a fost criticat pentru stilul conservator imprimat echipei.
Sub conducerea lui, Egiptul a pierdut la loviturile de departajare atât ultimul act al CAN, cât şi barajul pentru Cupa Mondială, disputate împotriva aceleiaşi echipe, cea a Senegalului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În vârstă de 69 de ani, Queiroz a fost secund la Manchester United, antrenor principal la Real Madrid şi Sporting Lisabona şi selecţioner al reprezentativelor din Portugalia, Emiratele Arabe Unite, Africa de Sud, Iran şi Columbia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: carlos queiroz, nationala, egipt