Fundaşul central român Radu Drăguşin (21 de ani) este foarte aproape de a se transfera în Premier League, la Tottenham Hotspur.
Radu Drăguşin ar deveni al patrulea jucător român care ar evolua pentru formaţia londoneză, după Ilie Dumitrescu, Gică Popescu şi Vlad Chiricheş.
Napoli a încercat, dar Tottenham a răspuns necruţător
Conform informaţiilor oferite de jurnalistul italian Fabrizio Romano, transferul lui Radu Drăguşin de la Genoa la Tottenham a intrat pe ultima sută de metri.
Jucătorul şi-a dat acordul pentru a venit la Londra, iar acum mai rămâne ca cele două cluburi să se pună de acord în privinţa sumei finale de transfer.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Genoa solicită 30 de milioane de euro, în timp ce Tottenham doreşte să plătească aproximativ 25 de milioane de euro.
Presa din Italia anunţă că, în ultimele zile, campioana Italiei, Napoli, a încercat să-l deturneze pe fotbalistul român din drumul către Anglia, însă nu a avut nicio şansă
Nu s-a pus problema sumei de transfer, ci a salariului pe care i-l ofereau lui Radu Drăguşin. Acesta era mult mai mic faţă de ceea ce îi ofereau cei de la Tottenham, aşa că mutarea a picat din start. Fără şanse în faţa colosului londonez.
Italienii consideră că englezii i-au oferit lui Radu Drăguşin un salariu ce nu putea fi egalat, fără a reda sumele exacte.
”Potrivit ”Tutto Mercato Web”, Napoli a fost copleşită de oferta generoasă oferită în negocieri de către londonezi, acuzaţi că i-au propus un salariu exorbitant fundaşului central.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fără egal, aşa a fost definită suma oferită, capabilă să lase cu gura căscată echipa azzurra. De Laurentiis, Melusi şi Micheli vor trebui să se mobilizeze rapid pentru a găsi un nou fundaş central pe care să-l aducă.
Se explorează în continuare profiluri de calibru precum Sebastian Caceres, Kiwior şi chiar Tomiyasu. Oricare va fi alegerea, va ajunge la Napoli în primele zile ale lunii ianuarie 2024”, anunţă italienii.
Afla mai multe despre: radu dragusin, tottenham, genoa