You are here:

Sancţiuni dure după Copa America. Ce amendă a primit Lionel Messi şi de ce şi-a pierdut preşedintele federaţiei argentiniene postul de la FIFA

Sancţiuni dure după Copa America. Ce amendă a primit Lionel Messi şi de ce şi-a pierdut preşedintele federaţiei argentiniene postul de la FIFA
Comentarii

Lionel Messi a fost suspendat o etapă şi amendat cu 1.500 de dolari după ce a fost eliminat în finala mică a Copei America, pe care Argentina a câştigat-o cu Chile, scor 2-1.

Deşi a fost eliminat cu roşu direct, pentru o altercaţie cu Gary Medel, Confederaţia Sud-americană de Fotbal (Conmebol) a menţionat că Messi nu a primit nicio etapă suplimentară de suspendare. Comunicatul forului nu face nicio precizare cu privire la eventuale sancţiuni după criticile dure formulate de Messi la adresa arbitrajului de la Copa America şi după afirmaţiile despre corupţie în cadrul Conembol.

Însă preşedintele Federaţiei Argentiniene de Fotbal (AFA), Claudio Tapia, nu a scăpat după ce l-a susţinut pe jucătorul Barcelonei, în ceea ce priveşte abritrajele care ar fi favorizat gazda competiţiei, Braziliei, informează AFP.

Tapia a fost revocat din funcţia de membru interimar al Comitetului Executiv al FIFA. Conmebol a anunţat alegeri pentru ocuparea locului preşedintelui forului argentinian la FIFA.

După meciul cu Brazilia, pierdut de Argentina cu 0-2, în semifinale, Tapia a acuzat, într-o scrisoare trimisă Conmebol, "grave şi grosolane" greşeli de arbitraj care au dezavantajat naţionala "albiceleste". El s-a referit la faptul că arbitrul ecuadorian Roddy Zambrano nu a apelat la VAR în cel puţin două situaţii care ar fi putut schimba rezultatul final. Pentur Tapia, meciul Brazilia - Argentina a "pus la îndoială principiile de etică, loialitate şi transparenţă".

Messi a avut o ieşire mai dură la adresa conducătorilor Confederaţiei Sud-americane de Fotbal, pe care îi acuză că au "făcut jocurile" pentru ca trofeul să fie câştigat de Brazilia, gazda competiţiei. Starul Barcelonei a vorbit de corupţie şi de grave greşeli de arbitraj care au favorizat Brazilia.

În acest caz, Messi riscă sancţiuni aspre din partea Conmebol.

Afla mai multe despre: messiargentinafifa 

viewscnt
Articole similare