You are here:

Santi Cazorla revine la naţionala Spaniei, după o pauză de patru ani şi nu mai puţin de 11 operaţii. Calvarul trăit de spaniol

Santi Cazorla revine la naţionala Spaniei, după o pauză de patru ani şi nu mai puţin de 11 operaţii. Calvarul trăit de spaniol
Comentarii

Mijlocaşul echipei Villarreal, Santi Cazorla, revine la prima reprezentativă a Spaniei, după o pauză de patru ani.

La 34 de ani, Cazorla este marea surpriză a selecţionerului "Furiei Roja", Luis Enrique, pentru dubla cu Insulele Feroe şi Suedia, din startul preliminariilor Campionatului European din 2020.

Ultimul meci jucat de Santi Cazorla pentru Spania a avut loc în 2015, într-un amical câştigat contra Angliei, în care fostul mijlocaş al lui Arsenal a şi marcat. Un an mai târziu, spaniolul a suferit o accidentare care l-a ţinut departe de teren aproape doi ani.

Se întâmpla pe 19 octombrie 2016, în meciul cu Ludogoreţ Razgrad, din Liga Campionilor. Din cauza unei infecţii puternice, Cazorla şi-a pierdut opt centimetri din tendon, iar medicii au fost la un pas să-i amputeze piciorul. Pentru a-i reconstrui zona afectată, doctorii i-au luat piele de pe braţul stâng.

"Medicii mi-au spus să fiu mulţumit dacă mai apuc să mă plimb în grădină cu fiul meu. Aveam o infecţie pe interior care mi-a mâncat opt centimetri din tendon. Încă puţin dacă mai stăteam urma să-mi fie amputat piciorul", spunea Cazorla în 2017.

De 11 operaţii a avut nevoie Cazorla pentru a se recupera după accidentarea respectivă.

Drama lui Santi Cazorla a continuat şi după recuperare. Mijlocaşul spaniol a fost aruncat ca o măsea stricată de Arsenal şi a revenit la Villarreal, clubul la care şi-a început cariera, ceea ce s-a dovedit a fi cea mai bună decizie. În acest sezon, Cazorla a reuşit şapte goluri şi 11 assist-uri, în toate competiţiile, cifre care i-au adus convocarea la naţionala Spaniei, pentru prima oară după patru ani. 78 de selecţii şi 14 goluri are Cazorla în tricoul "Furiei Roja".

Lotul convocat de Luis Enrique pentru dubla cu Feroe şi Suedia.

  • Portari: De Gea, Pau Lopez, Kepa.
  • Fundaşi: Sergi Roberto, Jordi Alba, Jesus Navas, Ramos, Inigo Martínez, Diego Llorente, Hermoso, Carvajal, Gaya.
  • Mijlocaşi: Rodri, Isco, Parejo, Asensio, Busquets, Fabian, Cazorla.
  • Atacanţi: Rodrigo, Morata, Aspas, Oyarzabal.

Afla mai multe despre: cazorla 

viewscnt
Articole similare