Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a anunţat că şapte oraşe şi-au exprimat intenţia de a organiza Jocurile Olimpice de iarnă din 2026, relatează News.ro.
Cele şapte oraşe sunt următoarele: Graz (Austria), Calgary (Canada), Cortina d'Ampezzo şi un proiect comun Milano-Torino (Italia), Sapporo (Japonia), Stockholm (Suedia), Sion (Elveţia) şi Erzurum (Turcia). Acestea au înaintat dosare pentru o primă fază de discuţii, care se va încheia în octombrie.
După aceasta, oraşele vor prezenta dosarele de candidatură, iar organizatoarea JO 2026 va fi desemnată în iunie 2019.
"Salut sincer interesul manifestat de comitetele olimpice naţionale şi de oraşele care doresc JO de iarnă. Ceea ce ne dorim în final este de a alege cel mai bun oraş posibil pentru a găzdui cele mai bune Jocuri Olimpice pentru cei mai buni sportivi ai planetei", a declarat preşedintele CIO, Thomas Bach, mulţumit de numărul mare de oraşe interesate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru JO din 2022 au candidat doar Beijing şi Almatî (Kazahstan), câştigătoare fiind desemnată capitala chineză, care a găzduit şi JO de vară din 2008.
Ultima ediţie a JO de iarnă a avut loc în februarie, în Coreea de Sud, la Pyeongchang.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.