Şapte persoane au fost arestate pentru că au făcut „salutul nazist în timpul meciului” dintre Franţa şi Croaţia, din manşa secundă a sferturilor de finală ale Ligii Naţiunilor, disputat duminică seara pe Stade de France, a anunţat luni prefectul poliţiei din Paris.
„Dispozitivul de securitate pus în aplicare de Prefectura de Poliţie, sub autoritatea mea, a asigurat siguranţa fanilor şi a jucătorilor şi a condus la arestarea a 7 indivizi care au efectuat salutul nazist în timpul meciului”, a scris Laurent Nuñez pe reţeaua de socializare X, pentru care «sportul este şi trebuie să rămână o sărbătoare».
Potrivit unei surse din poliţie, aproximativ zece ultraşi croaţi au efectuat salutul nazist la începutul meciului, în timpul imnului naţional. Potrivit aceleiaşi surse, unii ultraşi au făcut din nou salutul nazist în timpul primei reprize.
La finalul acestei manşe secunde a sferturilor de finală ale Ligii Naţiunilor, câştigată la penalty-uri de Franţa, care s-a calificat în semifinale, „şapte persoane care au făcut salutul nazist au fost reţinute şi plasate în arest”, adaugă sursele menţionate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aproximativ 400 de ultraşi croaţi au asistat la meciul de la Saint-Denis, potrivit acestei surse. Înainte de meci, un grup de aproximativ 300 de suporteri croaţi s-au îndreptat spre stadion escortaţi de poliţie, unii dintre ei cântând cântece patriotice, făcând salutul nazist şi aprinzând fumigene, a precizat sursa citată.
”Bare de fier, bastoane telescopice, beţe de lemn ascuţite şi fumigene” au fost găsite asupra suporterilor, a adăugat aceasta.
După fluierul final, suporterii croaţi s-au dispersat paşnic, iar autobuzele lor „au părăsit locul fără incidente”, potrivit poliţiei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Dinamo şi Rapid s-au unit pentru un scop comun! Suporterii sunt rugaţi să adopte un comportament civilizat pe stadion
- FOTO | Edin Dzeko, de nerecunoscut după faultul lui Mihai Popescu
- Un muncitor pakistanez a murit pe şantierul unui stadion pentru Cupa Mondială din 2034 din Arabia Saudită
- Un membru din "Generaţia de Aur" l-a taxat pe Mircea Lucescu, după ce selecţionerul l-a acuzat doar pe Mihai Popescu pentru golul Bosniei: "A greşit, l-a luat valul"
- România U16, înfrângere în faţa Poloniei în ultimul meci de la Turneul celor 4 Naţiuni
- Selecţionerul Portugaliei a explicat de ce l-a scos pe Cristiano Ronaldo înaintea reprizelor de prelungire cu Danemarca: "Muşchii lui au început să devină rigizi"
- BREAKING | Bîrligea, Tănase şi acum el! FCSB tremură: fotbalistul de la naţională, probleme musculare înainte de San Marino - România
Afla mai multe despre: franta croatia, liga natiunilor