David Popovici va lua startul în două probe – în finala de la ştafetă masculin 4x100 m liber şi în semifinalele de la 200 m liber
Şapte sportivi români s-au calificat în sesiunea de seară a primei zilei de concurs din cadrul Campionatelor Europene de juniori de la Otopeni. România va avea reprezentanţi în două finale.
Astfel, echipa masculină de ştafetă 4x100 m liber (David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma, Patrick Sebastian Dinu) va lua startul de pe culoarul 4 în finala probei respective, iar în finala feminină de la ştafetă 4x100 m liber, echipa României (Bianca Costea, Rebecca-Aimee Diaconescu, Irina-Ana Preda, Anastasia Bako) va pleca de pe culoarul 2.
În semifinale vor fi prezenţi alţi cinci sportivi tricolori, după cum urmează: La 200 m liber masculin – David Popovici va înota în semifinala a doua, pe culoarul 4. La 200 m liber feminin - Ana Maria Sibişeanu a fost repartizată în semifinala a doua, urmând să înoate pe culoarul 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La 50 m spate feminin – vor concura Aissia Prisecariu (în semifinala 1, pe culoarul 2) şi Rebecca-Aimee Diaconescu (Semifinala 2, culoarul 7). La 200 m fluture - Cristian Lăpădat, în semifinala 1, culoarul 8.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: david popovici