Cristi Săpunaru a jucat ultimul său meci pentru Rapid în Giuleşti.
Săpunaru, reacţie după retragerea de la Rapid
Cristian Săpunaru a jucat, luni seară, ultimul meci pentru Rapid în Giuleşti, el plângând în faţa fanilor care i-au scandat numele.
Căpitanul din Giuleşti a reacţionat la cald după momentul special de care a avut pare în Giuleşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”(n.r. despre scandarea suporterilor Săpunaru ţine mine îţi stă bine preşedinte) O luăm de jos! Îi mulţumesc lui Dumnezeu ca m-a ţinut sănătos. Am venit cu puls 102, am avut emoţii ca la 20 de ani, cred că e normal.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
E o zi nefericită pentru toţi fotbaliştii când vine ziua asta, ne-am apucat de fotbal din iubire, ca la 6-7 ani nimeni nu ştie de bani. E dureros ca se termină un capitol, ce e mai frumos decât să fii fotbalist?!
Cel mai emoţionant moment din carieră. Mâine o să îmi fie şi mai greu decât mi-a fost azi. Toate au început şi un sfârşit”, a declarat Săpunaru după meci.
Cristian Săpunaru şi-a început cariera la Naţional Bucureşti, în 2002. În 2006 a semnat cu Rapid, unde a jucat până în 2008, câştigând Cupa şi Supercupa României.
În 2008, Săpunaru a semnat cu Porto, formaţie alături de care a reuşit să câştige mai multe trofee, între care Liga Euripa, de trei ori campionatul Portugaliei şi de două ori Cupa Portugaliei.
După ce a plecat din Portugalia, el a jucat în Spania, la Real Zaragoza şi Elche. În 2015 s-a întors la Rapid, iar după aproximativ 8 luni s-a transferat la Pandurii.
După perioada petrecută la Astra Giurgiu sub comanda lui Marius Şumudică, Săpunaru a plecat în Turcia, la Kayserispor şi Denizlispor, iar în 2021 a revenit la Rapid.
Săpunaru a jucat şi pentru echipa naţională a României, acumulând 36 de selecţii.
Afla mai multe despre: rapid, cristi săpunaru, retragerea săpunaru