Jakub Hromada a suferit o accidentare gravă în meciul Rapid – Universitatea Craiova, scor 1-0.
Probleme la Rapid. Hromada, OUT o lună
Jakub Hromada, în vârstă de 28 de ani, a provocat mari emoţii fanilor rapidişti în prima repriză a meciului cu Universitatea Craiova, din etapa a 23-a a Superligii. În minutul 9, la scorul de 0-0, Hromada a intrat într-o coliziune cu Jovo Lukic, atacantul echipei din Craiova.
Amândoi jucătorii au resimţit impactul, dar Hromada a fost cel mai afectat, având nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost scos de pe teren pe targă, cu un guler cervical la gât, iar în locul său a intrat estonianul Kait.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Veştile nu par prea bune. Viorel Moldovan, preşedintele din Giuleşti, a vorbit despre starea fotbalistul şi cât va lipsi.
"Îl vom pierde pentru o lună de zile pe Hromada. Are o dublă fractură la pomet şi mandibulă. Trebuie să evite contactele. Săracu’, parcă e urmărit de ghinion, se accidentează, se recuperează, din nou se accidentează.
E un băiat inimos, pune mult suflet, el de multe ori riscă foarte mult.", a spus Viorel Moldovan, conform prosport.ro.
- un milion de euro este cota de piaţă a lui Jakub Hromada, conform transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: hromada, rapid, accidentare rapid