Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, joi, că în conformitate cu normele din protocolul UEFA şase dintre tricolori dunt exceptaţi de la testarea Covid-19 înainte de meciul cu Norvegia, din Liga Naţiunilor.
Potrivit normelor din protocolul UEFA, jucătorii care au fost testaţi negativ după o perioadă în care au fost pozitivi la Covid sunt declaraţi vindecaţi şi timp de 90 de zile de la testarea negativă nu mai sunt obligaţi să efectueze alte testări suplimentare.
Regula a fost implementată la recomandările UPAP (UEFA Protocol Advisery Panel), entitate creată pentru consilierea forului continental pe probleme medicale legate de testările COVID şi compusă din virusologi, experţi de laborator şi medici cu experienţă în acest domeniu.
“Astfel, de la testarea oficială UEFA necesară disputării partidei cu Norvegia de duminică vor fi exceptaţi 6 tricolori aflaţi în situaţia descrisă mai sus, ne-a informat forul continental”, se arată pe site-ul FRF.
Naţionala României va întâlni Norvegia duminică seară, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, în grupele Ligii Naţiunilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: echipa nationala, frf, covid-19