Gigantul american în domeniul echipamentului sportiv Nike a anunţat că a analizat criticile recente ale vedetei atletismului american Allyson Felix şi va renunţa la clauzele de performanţă care figurează în contractele sportivelor la revenirea din concediul de maternitate, relatează New York Times.
"Noi am înţeles, noi Nike, că trebuie să facem mai mult şi că este o oportunitate unică pentru sectorul sportului în general de a evolua pentru a susţine mai bine sportivele", a precizat un purtător de cuvânt al Nike pentru cotidianul american.
Conform Times, după ce aduce pe lume un copil, fiecare atletă sub contract cu Nike îşi vede remuneraţia condiţionată timp de 12 luni de nivelul său de performanţă. Iar tocmai această clauză este cea pe care grupul american s-a angajat să o suprime.
Allyson Felix a deplâns, miercuri în cotidianul New York Times, faptul că Nike penalizează sportivele care au făcut o pauză în cariera lor din motive legate de sarcină.
Sextupla medaliată olimpică cu aur (ştafetă 4x100 m şi 200 m) a relatat că marele concern american de echipament sportiv i-a redus onorariile de sponsorizare comparativ cu cele din 2018 din cauza sarcinii sale. Campioana în vârstă de 33 de ani s-a alăturat în acest sens altor membre ale lotului american de atletism, Alysia Montano şi Kara Goucher, care au lansat acuzaţii similare într-o anchetă a publicaţiei Times, săptămâna trecută.
"Este exemplul unei industrii a sportului unde regulile sunt încă în principal făcute de şi pentru bărbaţi", a spus Allyson Felix, care vizează a cincea participare la JO de la Tokyo în 2020.
Felix, care a dat naştere unei fiice în decembrie, a explicat că a decis să-şi întemeieze o familie anul trecut, în ciuda temerilor legate de negocierile pe marginea reînnoirii contractului său cu Nike, care a expirat la finele anului 2017.
Noul contract prevede o sumă mai mică cu 70 la sută decât precedentul. "Dacă ei cred că asta merit, atunci accept", a spus atleta, care însă nu a obţinut garanţia pentru a evita o penalizare în caz de performanţe nesatisfăcătoare datorate sarcinii.
"Am vrut să creez un precedent. Dacă eu, una din cele mai comercializate sportive de către Nike, nu poate obţine aceste protecţii, atunci cine? Nike a refuzat. Noi suntem într-un punct mort", a adăugat campioana.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: allyson felix