You are here:

Scandal fără precedent la Real Madrid! Gafă incredibilă în cazul Mbappé: medicii au verificat genunchiul greşit

Scandal fără precedent la Real Madrid! Gafă incredibilă în cazul Mbappé: medicii au verificat genunchiul greşit

Real Madrid

Comentarii

Postul de radio spaniol Cope confirmă informaţiile dezvăluite luni canalul francez RMC, cu privire la o eroare gravă a lui Real Madrid în diagnosticul iniţial al accidentării la genunchi a lui Kylian Mbappe.

„Mbappe a venit să consulte unul dintre cei mai importanţi specialişti în ortopedie din Franţa, care se ocupă exclusiv de genunchi. Între timp, ştim că a existat un diagnostic greşit la Madrid, deoarece evident nu era mulţumit de acest lucru şi chiar era furios”, a explicat jurnalistul francez Daniel Riolo. „Kylian a venit în Franţa să consulte un medic care, aparent, şi-a dat seama că au făcut o treabă proastă la Madrid”, a mai spus jurnalistul.

„În loc să examineze genunchiul stâng al lui Mbappe, i-au examinat genunchiul drept.”

Kylian Mbappe l-a consultat pe Bertrand Sonnery-Cottet, iar medicul a confirmat că personalul medical al lui Real Madrid a făcut „o treabă proastă” şi a propus un protocol de întărire musculară care i-a permis să evite operaţia şi să se recupereze. „Real Madrid, în diagnosticul lor iniţial, a examinat genunchiul greşit. În loc să examineze genunchiul stâng al lui Mbappe, l-au examinat cel drept”, a dezvăluit jurnalistul spaniol Miguel Angel Diaz.

Potrivit editorialistului After Foot, Real Madrid şi-a concediat imediat după aceea personalul medical. „Este deja destul de nebunesc că un club precum Real Madrid şi-a concediat personalul medical în ianuarie, cred. Ni s-a spus că a fost din cauza existenţei mai multor accidentări la Real. Dar eu pot afirma că este din cauza diagnosticului la genunchiul lui Mbappe, care a fost catastrofal, o eroare majoră. Şi de aceea i-au concediat pe toţi. A contat probabil seria de accidentări, dar în mare parte cauza asta a fost, greşeala cu Mbappe.”

Afla mai multe despre: real madridla liga 

viewscnt
Articole similare