Preşedintele Federaţiei de Fotbal din Islanda (KSI) a demisionat după ce două femei au acuzat un jucător al echipei naţionale că le-a agresat şi hărţuit sexual în 2017, una dintre ele acuzând şi federaţia că a încercat să-i cumpere tăcerea.
Potrivit AFP, vineri seară, Thórhildur Gyda Arnarsdóttir, în vârstă de 25 de ani, a declarat pentru televiziunea publică RUV că a depus o plângere după ce a fost victima violenţei şi a hărţuirii sexuale din partea unui membru al echipei naţionale, în timpul unei petreceri la un club de noapte din Reykjavik, în septembrie 2017.
Ea a indicat că jucătorul a recunoscut faptele, şi-a cerut scuze şi i-a plătit o sumă de bani. Potrivit lui Arnarsdóttir, o altă femeie ar fi depus o plângere împotriva aceluiaşi jucător pentru o agresiune sexuală comis în aceeaşi seară. Tânăra a susţinut, de asemenea, că ştie cel puţin alţi şase jucători implicaţi în cazuri de agresiune sexuală.
După câteva întâlniri de urgenţă desfăşurate în weekend, preşedintele federaţiei, Gudni Bergsson, a demisionat, iar forul a recunoscut într-un comunicat că nu a gestionat situaţia în mod corespunzător. "Dragi victime, vă credem şi vă cerem scuze sincere. Ştim că noi, ca garanţi, v-am dezamăgit şi intenţionăm să ne descurcăm mai bine", a anunţat federaţia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Potrivit mărturiei tinerei, un avocat care reprezenta federaţia a întrebat-o dacă vrea să primească o compensaţie financiară - a cărei valoare nu a fost specificată - în schimbul tăcerii ei, lucru pe care l-a refuzat.
Acuzatoarea nu a menţionat numele jucătorului în cauză, dar, potrivit mass-media islandeză, este vorba de internaţionalul Kolbeinn Sigthorsson, fost la Ajax Amsterdam şi FC Nantes.
Fără a confirma aceste informaţii, KSI a anunţat duminică seara că atacantul, selectat iniţial, nu va participa în cele din urmă la următoarele trei meciuri împotriva României, Macedoniei de Nord şi Germaniei. Federaţia a asigurat că va "corecta ceea ce nu a funcţionat şi va revizui cu atenţie cultura care există în fotbal”. "Se lucrează deja cu profesionişti externi pentru a examina toate răspunsurile la infracţiuni şi violenţă sexuală din cadrul federaţiei şi modul în care sprijinul a fost şi va fi acordat victimelor”, a menţionat forul.
Naţionala Islandei va evolua cu România, joi, de la ora 21.45, la Reykjavik, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: islanda, scandal, acuzatii, hartuire sexuala