You are here:

Scandal la Manchester United după ce un jucător nu a fost lăsat să plece. Jucătorii sunt revoltaţi

Scandal la Manchester United după ce un jucător nu a fost lăsat să plece. Jucătorii sunt revoltaţi

Manchester United

Comentarii

Sergio Romero (33 de ani), portarul lui Manchester United, este frustrat după ce clubul de pe Old Trafford nu l-a lăsat să plece în vară. Goalkeeper-ul a avut o ofertă clară de la Everton, însă oficialii "diavolilor" au respins oferta.

Carlo Ancelotti l-a dorit pe Sergio Romero pentru a îi face concurenţă lui Jordan Pickford. Argentinianul mai are doar un an de contract şi a devenit a treia variantă de portar, după ce Dean Henderson a revenit după împrumutul de la Sheffield United. 

Portarul în vârstă de 33 de ani este disperat să joace, din moment ce ultima partidă în care a apărut, în Premier League, a fost în sezonul 2017-2018. Everton a făcut o ofertă de două milioane de lire sterline pentru împrumutul lui Romero şi se oferea să îi plătească întreg salariul, aproximativ 100.000 de lire sterline pe săptămână. Manchester United a refuzat oferta şi îşi doreşte 10 milioane de euro pentru a îl ceda pe portar. 

Nu doar că jucătorii din lotul lui Ole Gunnar Solskjaer s-au revoltat după decizia luată de club, dar şi soţia lui Romero, Eliana, a reacţionat negativ pe reţelele de socializare: "Ultimul trofeu pe care l-au câştigat, l-au ridicat cu el. A ajutat echipa să ajungă în patru semifinale/finale, iar după aceea a stat pe bancă şi echipa a pierdut. Este timpul ca ei să îi dea oportunitatea de a pleca", a scris soţia fotbalistului pe Instagram.

Romero nu a fost inclus nici măcar pe lista pentru UEFA Champions League, fiind preferat Lee Grant, un portar de 37 de ani, ca a treia opţiune. Şansa internaţionalului argentinian vine din MLS. Mai multe cluburi îl doresc, iar perioada de transferuri pentru campionatul nord-american se încheie pe 29 octombrie. 

Afla mai multe despre: sergio romeromanchester united 

viewscnt
Articole similare