Fosta jucătoare de tenis Amelie Mauresmo, în prezent antrenoare, s-a declarat revoltată de programarea de către organizatorii French Open a semifinalelor de simplu feminin pe alte terenuri decât cel principal.
“Programarea semifinalelor feminine este o ruşine pentru turneul nostru! Toată lumea este de acord că meciul zilei este Federer – Nadal. Dar ce mesaj transmitem luând decizia de a programa cele două semifinale feminine la ora 11.00, pe terenurile 2 şi 3? Niciun meci feminin pe central! Era simplu să fie deschis Lenglen pe lângă Chatrier şu să fie programate cele două meciuri la feminine la ora 13.00, urmate de cele două meciuri la masculin!”, a notat Mauresmo pe Twitter.
Joi, şi preşedintele WTA, Steve Simon, şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la programarea semifinalelor la simplu feminin de la Roland Garros pe alte terenuri decât cel principal. Într-un comunicat postat pe site-ul WTA, Simon notează că semifinalistele şi-au câştigat dreptul de a juca “pe cea mai mare scenă”.
“Fără îndoială programul a fost afectat de condiţiile meteo şi WTA înţelege problemele cu privire la program, existente la Roland Garros. Însă suntem extrem de dezamăgiţi de programarea ambelor semifinale feminine pe terenuri exterioare. Decizia este nedreaptă şi nepotrivită. Cele patru femei care au jucat atât de bine şi au ajuns atât de departe şi-au câştigat dreptul de a juca pe cea mai mare scenă. Credem că erau posibile alte soluţii, care ar fi fost în beneficiul fanilor şi al sportivilor”, a notat Steve Simon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astăzi au loc la Roland Garros, pe terenul Philippe Chatrier, semifinalele masculine Roger Federer – Rafael Nadal şi Novak Djokovici – Dominic Thiem.
Semifinalele feminine, Ashleigh Barty – Amanda Anisimova şi Johanna Konta – Marketa Vondrousova, se vor disputa pe terenul Suzanne Lenglen, respectiv pe terenul Simonne Mathieu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: roland garros