La două luni de la prima dispută, Dinu Gheorghe, preşedintele Dunării Călăraşi, şi Ionel Culina, ofiţerul de presă al lui Dinamo, au oferit un nou episod tensionat înaintea meciului direct dintre cele două echipe.
Imediat după şedinţa tehnică a "câinilor", Dinu Gheorghe i-a aşteptat la vestiare pe Ionel Culina şi pe Bogdan Bălănescu, apoi a încercat să-l lovească pe ofiţerul de presă. Conform fanatik.ro, cei doi oficiali dinamovişti au intrat înapoi la vestiare, iar preşedintele Dunării a avut un alt gest necontrolat şi l-a scuipat pe sacou pe Ionel Culina.
Spiritele s-au liniştit când au intervenit agenţii de pază de la stadion, iar Dinu Gheorghe a fost îndepărtat din zona vestiarelor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Discuţii aprinse între Dinu Gheorghe şi Ionel Culina
Totul a început în luna martie. Cei doi reprezentanţi ai cluburilor Dinamo şi Dunărea Călăraşi s-au jignit reciproc, după ce Dinu Gheorghe l-a acuzat pe Ionel Culina că a făcut tot posibilul pentru a-i strica relaţia pe care o avea cu Cornel Dinu.
"Culina de la Dinamo a dezvoltat acest subiect. Am lucrat cu el, e problema lui. Am vorbit cu el înainte de meciul Dinamo – Dunărea Călăraşi, am glumit, nici vorbă de altceva. El nu poate să se lepede de aceste apucături. Culina nu înseamnă nimic pentru mine, e un nespălat" , a fost mesajul transmis atunci de Dinu Gheorghe.
"Gheorghe, ai fost şi ai rămas o ghenă, un tomberon, o rigolă a fotbalului. Ştii foarte bine ca există un singur Dinu în fotbalul românesc: Cornel! Vinzi invitaţii prin Herăstrău, i-ai muşcat mâinile lui Lucescu, ai falimentat două cluburi în România, Rapidul si Braşovul, ai stat la Dinamo cât e pornit aerul condiţionat (din 29 Aprilie până în 20 August 2015), la Tg. Mureş eşti acuzat că ai furat banii de înmormântare pentru bunica amărâtului de portar Florin Iacob, la Astra ai fost uşchit mai repede decât intră ştiuca-n linguriţă! Şi-acum, ce crezi? Dunărea se teme de tine că rămâne fără peşte! Mă faci nespălat când îţi pute barba pentru 300 euro pe emisiune si vrei sa intru în direct cu tine? Viitorul fotbalului nu este al tău, golanule!" , a postat Ionel Culina pe Facebook.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinu gheorghe, dinamo