A fost supărare mare în tabăra italienilor după înfrângerea suferită pe Arena Naţională, scor 0-1 cu FCSB. Fotbaliştii lui Simone Inzaghi s-au contract cu steliştii pe teren, iar la final şi-au vărsat nervii pe mobilierul din vestiare.
Supărat la maximum că a fost schimbat şi în meciul de Europa League cu FCSB, deşi primeşte şanse puţine în campionat, Nani a făcut scandal la vestiare. A lovit cu pumnii şi cu picioarele în uşile şi mobilierul de la cabine şi a fost potolit cu greu de colegi.
Nici golgheterul Immobile n-a fost mai cuminte. Atacantul le-a reproşat fotbaliştilor lui Dică faptul că au tras de timp într-un mod exagerat. Immobile i-a ameninţat pe roş-albaştri şi le-a transmis că vor avea o deplasare grea la Roma.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai mult, conform site-ului cittaceleste.it, fundaşul Patric ar fi izbucnit în lacrimi la finalul partidei. Spaniolul a fost dezamăgit de faptul că Simone Inzaghi nu l-a folosit, deşi antrenorul i-ar fi promis că va fi titular pe Arena Naţională.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.