Eden Hazard nu a făcut parte din lotul Realului pentru partida de la Mallorca (0-1) pentru ca i s-a născut al patrulea copil.
Momentul de fericire din viaţa fotbalistului belgian pare umbrit de reacţiile presei spaniole.
Jurnalistul Alfredo Duro (foto sus) a avut o reacţie incredibila sâmbătă seara, după ce Real Madrid a pierdut la Palma de Mallorca, scor 0-1. Acesta l-a atacat pe starul belgian, pentru care Real Madrid a plătit 100 de milioane de euro în vară: "Real Madrid este mult mai important decât un copil! Dacă Eden Hazard nu ştia asta, trebuie să ştie asta de aici încolo. Dar e târziu..." a reacţionat Duro.
Hazard nu a fost menajat nici de alţi jurnalişti spanioli, la finalul unui meci slab făcut de gruparea blanco. Real Madrid a coborât pe locul 2 în campionat cu 18 puncte, unul mai puţin decât FC Barcelona. A fost prima înfrângere a madrilenilor în La Liga în actualul sezon, iar la mijlocul săptămânii, Zidane şi compania au un meci foarte greu în UEFA Champions League la Istanbul, contra lui Galatasaray.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Real Madrid are un singur punct în grupă după primele două meciuri. Jocul Galatasaray - Real Madrid va fi transmis de Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: eden hazard, alfredo duro