You are here:

Scandal pe drumul de întoarcere de la Jocurile Olimpice! Mai mulţi sportivi s-au îmbătat şi au provocat incidente în timpul zborului

Scandal pe drumul de întoarcere de la Jocurile Olimpice! Mai mulţi sportivi s-au îmbătat şi au provocat incidente în timpul zborului
Comentarii

Mai mulţi rugbişti şi fotbalişti australieni s-au îmbătat şi au provocat incidente în timpul zborului de întoarcere de la Tokyo, de joia trecută. Comitetul Australian Olimpic a calificat comportamentul drept "inacceptabil" şi a cerut federaţiilor vizate să ia măsuri.

Sportivi australieni beţi în avionul de întoarcere de la Tokyo. Comitetul Olimpic Australian cere sancţiuni

Ian Chesterman, preşedintele Comitetului Australian, s-a declarat "profund dezamăgit".de incidentele survenite la bordul avionului companiei Japan Airlines, care au implicat consum excesiv de alcool, refuzul de a purta mască, comportament dispreţuitor faţă de personalul de bord şi un incident în care un sportiv a vomitat în toaletă.

"Astfel de comportament este clar inacceptabil şi nu corespunde normelor echipei australiene. Este vorba de o echipă mândră, care s-a comportat minunat după o pregătire grea, iar majoritatea sportivilor s-a comportament superb pe teren şi în afara lui. Echipele de rugby şi fotbal sunt formate din persoane foarte bune, dar unele au făcut alegeri greşite, aşa cum fac tinerii din când în când...Sper că pe viitor vor face alegeri mai bune", a declarat Chesterman.

Potrivit AFP, 49 de sportivi de la nouă discipline s-au aflat la bordul acestui avion care a aterizat vineri la Sydney. Un purtător de cuvânt al companiei aeriene a declarat că încă se anchetează în privinţa acestor incidente.

Afla mai multe despre: rugby 

viewscnt
Articole similare