Fotbalul turc se află în centrul unei controverse. Miercuri, oficialii Federaţiei Turce au vizionat o înregistrare video a unui act sexual între o arbitră şi un observator, iar ambele persoane implicate au fost suspendate pe viaţă din activitate.
Tânăra Elif Karaarslan (24 de ani), arbitru de fotbal, şi Orhan Edemir (61 de ani), observator de arbitri, ar fi întreţinut relaţii sexuale, iar o înregistrare a acestui act a ajuns pe masa Federaţiei Turce de fotbal, aducându-le celor doi o suspendare pe viaţă.
Elif Karaarslan susţine că nu ea ar fi persoana care apare în film şi denunţă nepotismul liderilor arbitrajului turc.
Arbitra a declarat că intenţionează să facă recurs la această suspendare.
„Voi avea un drum lung înainte, de parcurs, din punct de vedere legal, dar voi depăşi acest lucru în cel mai puternic şi mai robust mod. Sper că îmi veţi oferi tot sprijinul şi dragostea voastră în acest proces. Nu o să plâng, să ţip sau să fiu tristă. Acestea nu sunt lucruri pe care le voi face. Dar îmi voi apăra cauza până la capăt. Sunt doar unul dintre acei mulţi oameni care sunt răniţi, sper să fiu ultimul”, a spus Elif Karaarslan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La rândul său, Orhan Erdemir a explicat că videoclipul a circulat fără permisiunea sa.
„Onoarea mea în familia mea, în cercul meu social şi în comunitatea de arbitraj a fost efectiv măturată. Pe lângă pierderile mele financiare, prejudiciul emoţional pe care l-am suferit este de nedescris”, a declarat fostul arbitru FIFA (1999-2002), care a devenit apoi observator pentru arbitri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: elif karaarslan, orhan edemir, scandal sexual