Directorul Australian Open, Craig Tiley, cere lumii tenisului să rezolve cât mai repede problema sfaturilor pe care antrenorii le dau din tribune jucătorilor, informează Reuters. "Coaching-ul" a fost la originea scandalului produs de Serena Williams la finala US Open, în urma căruia fostul lider WTA a fost amendat de ITF cu 17.000 de dolari.
"Totul se concentrează pe coaching. Sportul are nevoie să clarifice cu adevărat ce face cu coaching-ul. O să avem coaching, nu o să avem, cum să arate? Lumea tenisului trebuie să se strângă şi să rezolve asta. Odată clarificată, nu o să mai avem probleme", a declarat el.
Şi şeful WTA, Steve Simon, crede că regula coaching-ului trebuie revizuită, deşi consideră că Serena Williams nu a fost sancţionată corect de arbitrul Carlos Ramos. El spune că atrbitrii îi tratează diferit pe jucători faţă de jucătoare.
"WTA consideră că nu ar trebui să fie nicio diferenţă în standardele de toleranţă aplicate emoţiilor exprimate de bărbaţi şi femei, fiind angajată să acţioneze pentru a se asigura că toţi jucătorii sunt trataţi la fel. Noi nu credem că asta s-a făcut sâmbătă. WTA susţine coaching-ul pe baza regulamentului său, dar o revizuire este necesară pe viitor", a declarat Simon, într-un comunicat.
Jucătoarea americană Serena Williams a fost amendată de Biroul arbitrilor de la US Open cu suma de 17.000 de dolari pentru comportamentul din finala turneului.
Amenda va fi dedusă din premiul de 1,85 de milioane de dolari, pe care l-a primit pentru evoluţia de la ultimul grand slam al anului, şi este compusă din următoarele sancţiuni: 10.000 de dolari pentru "abuz verbal" (l-a făcut <hoţ> pe arbitru), 4.000 de dolari pentru "coaching" (a primit sfaturi de la antrenor în timpul meciului) şi 3.000 de dolari pentru că a dat cu racheta de pământ.
Jucătoarea japoneză Naomi Osaka, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 20, a câştigat, sâmbătă, turneul US Open, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 17, scor 6-2, 6-4, meci marcat de o dispută între fostul lider WTA şi arbitrul portughez Carlos Ramos.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serena williams, australian open, scandal