Astra Giurgiu a precizat, pe site-ul oficial, că, dintre titularii din echipă, doar Filip Mrzjjak a fost adus de Edward Iordănescu, antrenor de care gruparea s-a despărţit la începutul săptămânii. Astra a reacţionat astfel după ce Iordănescu a scris pe Facebook că 90% dintre jucători au venit la gruparea giurgiuveană la iniţiativa sa.
“Referitor la afirmaţiile fostului antrenor, domnul Edward Iordănescu, legate de numărul jucătorilor aduşi de dânsul la echipă, dorim să informăm opinia publică faptul că, dintre jucătorii titulari ai echipei, care au bifat cele mai multe minute, doar unul singur - Filip Mrzljak este adus de domnia sa, iar acest lucru se poate verifica foarte uşor”, a notat Astra Giurgiu pe site-ul oficial.
Noul antrenor al echipei Astra Giurgiu, Gheorghe Mulţescu, a declarat, după primul antrenament, că nu a văzut niciun jucător plângând după fostul antrenor Edward Iordănescu. Acesta din urmă i-a răspuns lui Mulţescu, cerându-i să remarce că antrenează în play-off o echipă reformată de la zero.
"Grupul Astra a reprezentat o adevărată familie. Ştiu ce relaţii am dezvoltat şi în ce relaţii am rămas cu băieţii mei, pentru că 90% dintre ei la iniţiativa mea au venit, iar cei 10% pe care i-am găsit acolo, i-am dorit alături de mine.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu cred că trebuiau să fluture batiste la primul antrenament pentru a demonstra ceva (după cum aţi spus dvs), fiindcă sunt bărbaţi şi sportivi adevăraţi, nu actori. Aşa că nea Gigi M, nu e important să vedeţi jucători plângând, e suficient dacă reuşiţi să vedeţi măcar că antrenaţi în play-off, o echipa reformată de la 0. Şi cred că asta e suficient. Succes", a scris Iordănescu, joi, pe Facebook.
Gheorghe Mulţescu a revenit, începând de miercuri, pe banca tehnică a Astrei Giurgiu. Edward Iordănescu s-a despărţit de Astra luni.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: astra, giurgiu, edward, iordanescu, mrzljak