Rapid stă pe un butoi cu pulbere, după eliminarea dramatică din Cupa României. Giuleştenii au fost învinşi de Hermannstadt, la ultima fază, iar speranţele de a ajunge în cupele europene s-au micşorat dramatic.
După meciul de la Sibiu, Marius Şumudică a dat socoteală fanilor furioşi şi a anunţat că va demisiona, însă clubul a precizat că ”Şumi” va rămâne pe banca echipei giuleştene până la finalul acestui sezon.
Pentru Rapid urmează un nou meci de totul sau nimic, în Giuleşti, contra FCSB, echipă în faţa căreia nu a mai pierdut din 2022. Miza este foarte mare, atât pentru Rapid, cât şi pentru FCSB, având în vedere că o eventuală înfrângere ar putea compromite şansele giuleştenilor la cupele europene.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihai Stoica ia în calcul posibilitatea ca elevii lui Marius Şumudică să fie agresivi în startul meciului şi a amintit de un Rapid - FCSB, disputat în aprilie 2023.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În startul partidei respective, Răzvan Onea a avut o intrare criminală la Florinel Coman, însă arbitrul a considerat că intervenţia rapidistului trebuie sancţionată doar cu cartonaş galben. Partida a fost câştigată de Rapid, scor 1-0.
De asemenea, Mihai Stoica este că pentru fanii giuleşteni şi-ar putea ierta parţial favoriţii în cazul unui rezultat pozitiv cu FCSB, având în vedere rivalitatea dintre cele două cluburi, care s-a intensificat după ”sfertul UEFAntastic” din 2006.
”(n.r. despre tensiunea care există la Rapid) Nu ştiu dacă ne avantajează sau nu. Cred că se va începe de maniera în care s-a început la meciul ăla, de tristă amintire pentru noi, cu faultul ăla al lui Onea la Coman.
Cred că vor juca foarte tare, vor încerca să joace foarte tare. Dacă vor depăşi o limită, iar arbitrul va fi la nivelul lac are s-a arbitrat acum doi ani, vom avea probleme. Dacă va fi un arbitru care nu va permite brutalităţile, atunci va fi cu totul şi cu totul altceva.
Chiar dacă un rezultat de egalitate ar compromite (n.r. pentru Rapid) şansele la Europa, tot nu ar fi de lepădat, pentru că ne-ar încurca pe noi.
Tu când saluţi jucătorii cu o scandare contra noastră, e clar că ai o problemă cu noi. Şi este logic. 2006 (n.r. anul în care FCSB şi Rapid s-au întâlnit în sferturile Cupei UEFA) nu se poate şterge sub nicio formă. Dubla din sferturile Cupei UEFA rămâne acolo”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
Rapid - FCSB se joacă duminică, pe 27 aprilie, de la 21:00. Partida poate fi urmărită ÎN DIRECT pe Prima Sport 1, dar şi pe Prima 4K.