Mircea Lucescu a trecut prin momente dificile duminică dimineaţă, după ce i s-a făcut rău în timpul unei şedinţe cu jucătorii.
Mircea Lucescu, momente critice în cantonament
Situaţia din cadrul echipei naţionale a generat îngrijorare, după ce selecţionerului i s-a făcut rău în timpul unei şedinţe cu jucătorii, în jurul orei 10:20. În timp ce le vorbea fotbaliştilor, tehnicianul a acuzat stări de ameţeală, s-a aşezat pe un scaun, iar pentru aproximativ un minut nu a mai avut reacţie.
Intervenţia a fost imediată. Medicul echipei naţionale, Claudiu Stamatescu, alături de un maseur, i-au acordat primul ajutor până la sosirea ambulanţei, care l-a transportat ulterior la Spitalul Universitar din Bucureşti pentru investigaţii suplimentare.
Sursele indică faptul că selecţionerul era vizibil agitat înaintea incidentului, însă medicii au stabilizat rapid situaţia. Diagnosticul preliminar indică o tulburare de ritm cardiac, iar starea lui Mircea Lucescu este, în prezent, stabilă şi în afara oricărui pericol.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În mod surprinzător, tehnicianul şi-a exprimat deja dorinţa de a reveni cât mai repede alături de echipă, luând în calcul inclusiv prezenţa pe bancă la amicalul cu Slovacia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.








