Antrenorul Fran Escriba a fost numit la conducerea tehnică a echipei Celta Vigo, în locul lui Miguel Cardoso, demis din cauza rezultatelor slabe.
Escriba, 53 de ani, este al treilea antrenor pe banca Celtei din acest sezon, după ce campionatul l-a început Antonio Mohamed.
Cardoso a reuşit doar trei victorii în 14 meciuri, iar echipa este pe locul 17, cu 25 de puncte, după 26 de etape, cu doar două puncte avans faţă de primul loc retrogradabil, ocupat de Villarreal. Rayo Vallecano, tot cu 23 de puncte, clasată pe locul 19, şi Huesca, locul 20, cu 22 de puncte, nu sunt nici ele departe de galicieni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ultimul meci al lui Cardoso ca antrenor al formaţiei din Vigo a fost înfrângerea de duminică, de la Eibar, cu 0-1. A fost al patrulea meci consecutiv fără victorie pentru Celta, care a obţinut un singur punct în tot acest timp
Escriba nu a mai antrenat din septembrie 2017, când a fost demis de la conducerea echipei Villarreal, după rezultatele slabe înregistrate în campionat. El le-a mai condus ca principal pe Elche şi Getafe.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: celta vigo, antrenor, fran escriba