Sindicatul fotbaliştilor din campionatul Spaniei (AFE) a anunţat că jucătorii vor decide dacă sunt de acord ca meciul Girona - FC Barcelona, din ianuarie, să se dispute în SUA,
"Jucătorii, prin intermediul AFE, vor lua decizia finală în ceea ce priveşte organizarea meciului în SUA", a precizat AFE.
Sindicatul a notat că liga spaniolă a acceptat să ofere un "raport detaliat" în privinţa acestui proiect, urmând ca datele să fie prezentate jucătorilor.
Liga Spaniolă de Fotbal a anunţat, la 16 august, că a încheiat un acord pe 15 ani cu firma americană Relevent, conform căruia fotbalul din Spania va fi promovat în SUA şi Canada.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“Ca parte a înţelegerii, La Liga plănuieşte să organizeze un meci din sezonul regulat în SUA, primul care se va disputa în afara Europei”, menţiona laliga.es.
Criticile nu au întârziat să apară, atât din partea AFE, cât şi a organizaţiilor de suporterilor, care au apreciat măsura drept o aberaţie.
Potrivit El Pais, primul meci din LaLiga găzduit de SUA ar putea avea loc chiar în acest sezon şi printre protagoniste se va număra FC Barcelona.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fc barcelona, sua, la liga, spania, real madrid